Piatra artificială
Piatra artificială este unul dintre cele mai igienice materiale, datorită structurii sale neporoase. În aceasta nu pătrunde mâncarea, murdăria și bacteriile. Există trei tipuri de suprafețe din piatră artificială: foarte lucioase, semi-lucioase și mate-catifelate.
1. Săpunul, apa și și buretele înlătură murdăria și petele de orice fel.
2. O tehnică puțin diferită se folosește pentru a înlătura petele dificile, în funcție de tipul de execuție a suprafeței. În toate cazurile apa se va șterge cu un prosop.
3. Pe suprafețele mate-catifelate urmele de apă se șterg cu un șervețel umed. Petele mici se vor scoate cu soluție de apă și săpun sau cu detergenți pe bază de amoniac. Pentru a îndepărta petele dificile folosiți detergent praf abraziv (de exemplu VIM, Ajax,…) și un burete verde Scotchbrite. Pentru a conferi luciu suprafeței ștergeți-o cu un burete, prin mișcări circulare. Pentru dezinfectare spălați periodic suprafața cu soluție de clorură de var de uz casnic (1:1).
4. Pe suprafețele semi-lucioase folosiți o pastă de curățare non-abrazivă, pe bază de clor (de exemplu Soft Scrub, VIM, Ajax, CIF,…) sau o soluție de clorură de var și un burete alb Scotchbrite, pentru a îndepărta petele dificile, prin mișcări circulare ușoare. Dacă vă doriți o culoare și un luciu mai intens, folosiți o pastă de lustruire non-abrazivă și ștergeți suprafața cu un șervețel din hârtie sau țesătură.
5. Pe suprafețele foarte lucioase urmați aceeași procedură ca în cazul celor semi-lucioase, doar că în locul buretelui abraziv folosiți unul simplu.
6. Puteți folosi o compoziție albă de lustruire, pentru a îndepărta petele dificile cu o țesătură moale (de asemenea prin mișcări circulare). În acest caz poate apărea necesitatea de a lustrui întreaga suprafață, pentru ca luciul să fie uniform.